ziua 1.
target: tinute pentru o nunta Deea & me. vanzoleala clasica, magazin dupa magazin, cautat, rascolit, pantoful e bun, dar nu merge cu rochita, dar dresul, dar accesoriile, dar stai ca mai e si fustita… ce sa mai, cautatul tinutelor se transforma usor, usor in travaliu. intr-un final intram in h&m la kinderi. vazuse domnisoara in vitrina o “rochita numa` buna”. ne oprim in fata standului cu produsele cautate, eu pun relaxata plicul de-asupra lor si imi incep cautarea asidua a marimii 5-6 ani. de sub standul cu haine, a mea juca rolul printesei ratacite. hai la cabina de proba. probez printesa. minune. rochia perfecta. imbrac printesa fericita, iau rochia, sa ne indreptam spre casele de marcat. stupoare! unde e geanta. ma intorc intr-o fuga in cabina de proba. nu e. incep sa refac traseul din magazin. nu gasesc nimic. acostez o doamna, ii cer permisiunea sa sun de pe telefonul dansei caci poate-poate imi aud propiul telefon zbarnaind de undeva. nimic, evident. geanta mea = viata mea. telefon, portofel, chei de la casa, de la masina. Printesa relaxata imi spune ca ar trebui sa cautam pe cineva de la magazin caci poate stiu ei ceva de “averea” mea. o privesc neincrezatoare, dar o ascult. de undeva apare un tanar purtand mandru in piept ecusonul de angajat si tinand intr-o mana poseta mea. final fericit: poseta recuperata, rochie platita, ce sa mai… o zi reusita!
ziua 2.
evident alta zi de cautat si achizitionat ceva! afisele cu reduceri de pana la X% pareau a fi mai apetisante ca un credit neramburasbil, asa ca intram in magazinul cu pantofi. gasesc o mega promotie la niste “tenesi numa buni”, asez copilul pe taburet sa caut perechea potrivita. oferta se pare ca era mai mare. la o pereche de pantofi achizitionati primeai si un iphone 5 gratis. caut cu privirea posesorul de drept. pauza… nimeni nu parea a fi afectat de prezenta telefonului in mana mea. parasesc incinta magazinului si ma pun pe cautat indicii despre posesor. aflu ca e casatorit si are 2 copii plus unul in curs. incep sa sun la numarul mai des apelat. nimic. dau sms. nimic. eh…o sa vada ca am sunat si va suna el, imi spun relaxata si-mi continui plimbarea si cautarile “ceva-ului” de negasit. incet, incet, mintea mi se cam preocupa, caci urma sa parasesc si mallul si bucurestiul curand, asa ca ceva-ul meu trecuse in plan secund si identificarea posesorului telefonului devenea din ce in ce mai importanta. asa ca…pe principiul daca iti doresti ceva suficient, uneori se si intampla, ma trezesc fata in fata cu oamenii (el de mana cu unulul dintre copii si sotia insarcinata si de mana cu celalalt micut). scot repede telefonul din buzunar si spun doar atat: “acesta va apartine, dar vi l-ati uitat intr-un magazin”. oamanii au trecut instant de la soc la satisfactie apoi la uluire. nu-si prea reveneau din “va multumim, nu credeam ca il mai recuperam, era telefon de la serviciu” si … alt happy end! ei fericiti, noi la fel.
ziua 3.
job, agitatie, uit sa mananc, cafea, agitatie, ridicat copilul de la gradinita, tenis, trafic, ce sa mai o zi contracronometru de dimineata pana seara. o zi, pentru cei mai multi, sa spunem clasica. simt ca ma cam ia pe sus un val de senzatii neobisnuite cu incetosat privirea si o senzatie de greata extrem de ciudata. cu niste rezerve de resurse reusesc sa parchez masina vis-a-vis de spitalul de urgenta. (cateodata mai am si noroc;). las copilul in masina, ies sa iau o gura de aer si sa caut un boschet in care sa deversez. nu gasesc boschetu` ca deh mai slabut cu verdeata pe la noi, asa ca ma pun pe scotocit portbagajul dupa o punga. nu mai stiu cu punga daca am gasit-o, folosit-o, stiu doar ca am inceput sa balasez fara talent catre caldaram, intre doua masini. m-am trezit carata, tarata, intinsa pe un pat in camera de urgenta. geaba ingaimam eu de copil. nu ma ajuta nicicum limba. deja lesinu ca lesinul, dar ca sa dau bine in camera de urgenta am dat-o si cu atac de panica. deea. in masina incuiata, singura. mintea limpede, corpul inutil. nu am apucat sa primesc branula, caci copilul era deja langa mine insotit de o doamna care ma si culesese de pe strada si chemase ajutor. restul se deduce de la sine. toata lumea e bine, sanatoasa. multumesc doamnei ce-si astepta fiul sa iasa dintr-o operatie. si sper ca e bine.
azi: mi-am dat seama ca noi, romanii, stim sa facem si bine. fara sa primim bani. mi-am dat seama ca putem si sper si-mi doresc sa o facem mai des si mai vizibil. sa ne contaminam de a face bine si a ajuta.

Written by admin